Societatea în care ne ducem viața este puternic afectată de „iubirea egoistă”. Suntem încurajați să căutăm binele personal și binele celor care ne sunt apropiați sufletelor noastre. Totul are sens daca mă simt bine, dacă am ce visez și dacă cei din jur mă privesc cu o admirație ciudată. Și atunci când am impresia că am găsit adevărata împlinire sufleteacă înțeleg și mai bine că, de fapt, visul frumos e puternic contrazis de către realitatea vieții de zi cu zi. Iubirea de sine, pe nedrept numită așa, se convertește în goliciune, căutări existențiale și în final nefericire.
De aceea consilierii duhovnicești sau spirituali s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Duhovnicii sunt și ei în plină expansiune. Ședințele de consiliere sunt costisioare, iar oamenii sunt gata să plătească prețul pentru un sfat bun care să le aducă izbăvirea de nefericire.
Oare este rău ca să cauți adevărata împlinire sufletească? Ar fi mai bine să-i evităm pe cei care s-au specializat în „modelarea” sufletului uman? Și în definitiv e nepotrivit să cautăm binele în sfaturile pe care le primim de la ceilalți?
Consider că avem nevoie de ajutorul celorlați chiar dacă un click pe calculator sau o căutare pe smartphone ne poate oferi soluția instant. Comuniunea cu ceilalți nu poate fi înlocuită de obiecte performante. Totuși, mai presus de toate acestea putem apela cu încredere la un Consilier care nu poate greși și care e atent la viața noastră. El nu e obișnuit cu niște comunicate de presă precise și aride. Acest Consilier vrea să vorbească cu noi, să ne asculte bucuriile și întristările și să ne ofere cele mai bune soluții pentru binele nostru.
Așadar, întâi caută pe Dumnezeu, adevăratul Consilier al sufletului tău. Îți va spune dacă e nevoie să apelezi și la factorul uman sau nu. Și vei ajunge să spui asemenea psalmistului: „eu binecuvintez pe Domnul, care mă sfătuiește, căci până și noapte îmi dă îndemnuri inima.” (Psalmul 16:7)