Ȋn data de 24 aprilie 2024, la Penitenciarul Codlea a avut loc un eveniment dedicat Morții si Învierii Domnului nostru Isus Hristos, organziat de S.U.P. (Serviciul Umanitar pentru Penitenciare) în colaborare cu Biserica Adventistă de Ziua a 7- a din Brașov.
La ora 13:45 toți cei prezenți erau pregătiți pentru a intra, au lăsat buletinele la poarta penitenciarului și erau gata să intre, nu înainte de a lăsa in dulăpioare încuiate obiecte precum: telefoane, ceasuri digitale, stick-uri, bani etc și de a se lăsa percheziționați de personalul de la poartă.
Apoi, entuziasmați, am intrat cu toții in sala mare de reuniune. Aici, s-au facut mici aranjamente de mobilier, ultimele pregătiri pentru ca programul să poată incepe.
Astfel, corul bisericii Betel în colaborare cu membri din corul bisericii Maranatha (ambele din Brașov), condus de dirijorul Claudiu Bălan, a început programul, sala fiind inundată de minunata muzică religioasă ce încânta urechile câtorva zeci de persoane lipsite de libertate și a trei domni ofițeri polițiști care au asistat și ei la program.
Acești coriști, împreună cu dirijorul lor, au răspuns de fiecare dată “prezent” atunci cand au fost solicitați. Ei au renunțat la activitățile lor zilnice pentru a ne da o mană de ajutor nouă voluntarilor și pentru a deveni ei înșiși mesagerii cerului. Cântările de cor: “Crucea-i ascultarea”, “Doamne Tu ești fericirea noastră!”, “Cu Tine Domnul meu iubit”, “Isuse pentru mine”, “Încet spre cer”, “Astăzi este șansa ta!” și altele, au dat culoare locului, au descrețit frunțile celor prezenți și au înmuiat inimile invitaților din penitenciar, aducând câteva lacrimi pe fețele lor brăzdate de remușcări.
Poeziile și psalmii recitați de persoanele lipsite de libertate au vorbit și au accentuat tema întâlnirii noastre: Moartea și Învierea Domnului Isus Hristos. Noi toți, voluntarii și coriștii, am fost plăcut impresionați de un “locatar” al penitenciarului, care a cântat solo, acompaniat pentru prima dată la orgă “Iubirea ce ne face așa de fericiți!” Solistul corului, Adi Rus, a încantat audiența cu vocea sa gravă, frumos melodioasă.
Cuvântul de început a fost al dlui Duțu Ilie, care a vorbit despre rolul voluntarilor și anume acela de a pregăti viitorii candidați ai libertății la viața de zi cu zi și la relațiile interumane.
Voluntarii S.U.P. , a spus dl Duțu Ilie, au obligația morală și creștinească de a le face cunoscut pe Domnul nostru Isus Hristos și dragostea Lui față de noi oamenii (Ioan 3,16).
Către sfârșitul programului dl Vali Bota a accentuat (prin câteva exemple întâmplate) menirea noastră, a Bisericii Adventiste la “împăcarea omului cu Dumnezeu” prin cunoașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Participanții la întâlnire, împreună cu cei 3 supraveghetori au aplaudat cu mare entuziasm la sfârșitul programului, unul dintre ofițerii de poliție a făcut o serie de poze, imortalizând astfel momentele importante ale întâlnirii noastre.
La încheierea programului corul a cântat impreună cu sala un ultim refren al cântarii “Printre nori de osanale” fapt ce a făcut apogeul îngeresc al întâlnirii noastre.