Puterea omului de a-l înțelege pe Dumnezeu a scăzut semnificativ odată cu izgonirea din grădina Edenului și căderea omului în păcat. De atunci, omul tot încearcă să îl înțeleagă pe Dumnezeu, uneori chiar umanizându-l, oferindu-i atribuții omenești și gândire omenească. De multe ori privim la Dumnezeu și ne gândim că în anumite situații el ar reacționa în același mod în care reacționăm noi.
Tot pe baza rațiunii, încă din primele secole ale creștinismului s-a creat de către Augustin un model al dragostei lui Dumnezeu, care a fost mai departe susținut de mari gânditori scolastici sau chiar de Martin Luther. Acest model îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind un dătător ce niciodată nu poate primi, evidențiind astfel faptul că relația dintre om și Dumnezeu nu este reciprocă. Dumnezeul prezentat de această perspectivă este unul distant, auto-suficient, care deși iubește omul, nu poate avea bucuria unei relații cu el.
Această perspectivă, deșii foarte dură și nesatisfăcătoare, a fost modelul după care oamenii îl înțelegeau pe Dumnezeu și dragostea Lui timp de 15 secole. Ca răspuns la acest mod de a-l percepe pe Dumnezeu, a apărut un nou curent care este o critică la adresa perspectivei clasice .
Noul model susținea că Dumnezeu este limitat de către acești gânditori și că Dumnezeu nu poate fi decât o ființă relațională care are nevoie de existența altor creaturi. De asemenea, în perspectiva noului model, Dumnezeu este afectat de relația pe care o are cu creaturile sale, fapt care îi aduce sentimente de bucurie și valoare Lui Dumnezeu.
Deși aceste doua modele sunt antagonice în aproape orice perspectivă a dragostei lui Dumnezeu, perspectiva Biblică, cea în care Dumnezeu ne prezintă prin propriul lui Cuvânt cine și cum este El subliniază câteva aspecte importante.
În 1 Ioan 4 se accentuează faptul că Dumnezeu este Dragoste. E foarte important să înțelegem că Dumnezeu nu doar manifestă dragoste, ci El este Dragoste. Dragostea lui Dumnezeu nu este la fel ca celelalte atribute precum dreptatea, mila, răbdarea. Chiar dacă Dumnezeu are toate aceste atribute, Biblia ne mărturisește că Dumnezeu este, nu doar are, dragoste.
Și iubirea aceasta este tocmai materialul de baza, esența persoanelor Dumnezeirii. Cu alte cuvinte, faptul că Dumnezeu este dragoste este ceva specific al Lui.
Dacă esența lui Dumnezeu este dragostea, atunci Dumnezeu nu poate exista in singurătate, în forma unei singure persoane. De ce? Pentru că dragostea presupune cel puțin un emițător și un receptor, un dătător și un primitor. Cu alte cuvinte, faptul că Dumnezeu este Dragoste, implică existenta simultană, concomitentă, veșnică, a mai multor persoane în Dumnezeire.
Biblia ne spune în mai multe rânduri că Dumnezeu nu este singur, (să facem om după chipul nostru) și de aceea nici pe om nu l-a creat să fie singur. Ideea aceasta a existenței mai multor persoane în divinitate este clară în Biblie. Așadar, vedem că exista cel puțin un aspect relațional al lui Dumnezeu, și anume aspectul intra-relațional.
Când vine vorba de relaționarea cu omul, de asemenea Biblia îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind cineva care își dorește să ne iubească și să interacționeze cu noi, nu pentru că El ar avea nevoia aceasta (în sensul egoist pe care îl propun cei din noul model). Dragostea lui Dumnezeu pentru om nu se rezumă doar la o dragoste generală pentru neamul omenesc în care Dumnezeu e implicat relațional.
Însăși faptul că Dumnezeu ne-a creat cu posibilitatea de a-l iubi sau a-l respinge indică faptul că El este interesat de o relație individuală cu fiecare dintre noi.
Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el (Ioan 14:23)
În concluzie, dragostea pentru care am fost creați este o iubire reciprocă care este finalizată în ascultare fără rezervă.