L O A D I N G

Orăşelul Copiilor

 

Plecând de la premisa că jocul îi face pe copii să se simtă fericiți, dezvoltatorul Maurer Imobiliare împreună cu Asociația Studențească AMiCUS şi Asociaţia Exporatori pentru Viitor au dedicat ziua de 22 iunie copiilor mari și mici, dornici să se joace și să învețe.

Experiența și cunoștințele pe care copiii le dobândesc jucându-se se reflectă asupra dezvoltării lor psihice, intelectuale și emoționale. Jocul este o metodă valoroasă prin capacitatea sa de a-i ajuta pe copii să se integreze în mediul natural şi social și de a înțelege lumea înconjurătoare. Copiii își pot exersa prin joc diferitele abilități și calități: imaginația, curiozitatea, creativitatea și capacitatea de a rezolva unele probleme. De asemenea, jocul este o bună metodă de explorare a sentimentelor și valorilor personale și de descoperire a aptitudinilor înnăscute ale acestora.

Dintre activitățile acestei zile: experimente astronomice, jocuri educative, concursuri, ateliere de creație, trageri cu arcul, aeromodele, Darts, demonstrații, club de orientare în natură, facepainting. La finalul zilei vom dărui fiecarui copil un pachet cu dulciuri. Accesul la eveniment este gratuit pentru toți participanții.

Mai multe detalii despre eveniment poţi citi AICI

 

0 Comments