L O A D I N G

Dialoguri feminine azi

În perioada 2-3 noiembrie 2016, în cadrul Hotelului Aro Palace Brașov, Departamentul Misiunea Femeii al Bisericii Adventiste Maranatha, Brașov, a organizat cea de-a patra ediție a simpozionului bianual dedicat femeii și provocărilor acesteia în secolul XXI. Cu titlul „Dialoguri feminine azi”, întâlnirile din cele două seri au propus două conferințe cu teme actuale, de interes, incluzând și momente muzicale, de dialog orientat pe anumite teme sau discuții libere la un ceai cald.

aro_3169Miercuri, 2 noiembrie, doamna prof. univ. dr. Steliana Sandu a conferențiat pe marginea a două teme: „Banii n-aduc fericirea” și „Vorba dulce mult aduce”, propunând o abordare pragmatică  (uneori cu accente biblice) a celor două aspecte – management financiar și comunicare interpersonală.

Joi, 3 noiembrie, domnul dr. Sorin Dinu a lansat provocarea serii  printr-o prelegere captivantă intitulată sugestiv „Suplimentele care-ți  suplimentează viața”. Dacă în prima seară atmosfera a fost  îmbogățită de muzica interpretată de un Cvartet de coarde din cadrul Filarmonicii din Sibiu, în cea de-a doua searăaro_3477 interpretul  Valentin Mureșan a completat vocal și instrumental ambianța caldă  și relaxantă.

Simpozionul, organizat primăvara și toamna, se adresează  publicului larg brașovean cu specific feminin. Este sărbătoarea  pregătită atât doamnelor neadventiste care deja participă la  „Atelierul de sănătate, bucătărit și creație” din cadrul bisericii, dar  și  tuturor doamnelor care primesc invitația noastră publică adresată  prin diverse canale publicitare sau prin intermediul cunoștințelor și  a prietenilor. Anul acesta am fost binecuvântate să observăm că o parte importantă din doamnele care au ales să   participaro_3168e au aflat de evenimentul nostru prin intermediul RVS  Brașov sau Speranța TV (partenerii noștri media din ultimele ediții),  în vreme ce altele sunt alături de noi încă din primele ediții. Tematica pe care o propunem de la o ediție la alta încearcă să  cuprindă o gamă cât mai complexă de subiecte, pornind de la sănătate și nutriție, până la psihologie și altele. Printre surprizele  acestor întâlniri se numără, pe de-o parte, un grup de doamne care  s-au aliat tradiției noastre bianuale și vin însoțite ele însele de  prietene, iar pe de altă parte este vorba de prezența soților care încep tot mai mult să își însoțească soțiile la evenimentele noastre, dovadă că evenimentul nostru devine, iată, și un moment frumos de familie.

Pentru continuitate, aro_3269Departamentul Misiunea Femeii al bisericii organizează lunar sau periodic „Atelierul de sănătate, bucătărit și creație”, studiu biblic ori seminare de familie și parenting, ca  urmare a dorinței doamnelor prezente la simpozioanele noastre. Ne rugăm ca acest proiect să cuprindă tot mai frumos, inedit și  binecuvântat acest segment al societății – doamnele și domnișoarele din Brașov și împrejurimi, iar prin edițiile transmise  online și Speranța TV, un public cât mai larg.

0 Comments