L O A D I N G

Provocarea dragostei: Dragostea caută să înţeleagă

Săptămâna 18

“Ferice de omul care găseşte înţelepciunea, şi de omul care capătă pricepere!” Proverbe 3,13

Ne bucurăm atunci când descoperim cât mai multe lucruri importante pentru noi. Dacă un anume subiect ne interesează, ne vom ridica antenele de fiecare dată când vine vorba despre el.

Bineînţeles că nu este nicio problemă să avem tot felul de interese şi să devenim cât mai performanţi în tot felul de domenii. Dar iată că aici dragostea ridică o întrebare: Cât de multe ştii despre partenerul tău de viaţă?

Atunci când un brăbat vrea să câştige inima unei femei, el o studiază. Observă ceea ce-i face plăcere, ce-i displace, obiceiurile ei, pasiunile ei. Dar, odată ce i-a câştigat inima şi s-a căsătorit cu ea, adesea se opreşte din a o observa. Misterul şi aventura de-a o cunoaşte nu-i mai par la fel de incitante şi, curând, interesele sale se orientează spre alte domenii.

Acest lucru este valabil şi în cazul multor femei, care pornesc la drum pline de admiraţie şi de respect faţă de bărbatul cu care doresc să se căsătorească.

Cu toate acestea, mai sunt înca multe comori de descoperit cu privire la soţul sau soţia ta. Acest adevăr îţi va fi de mare folos în apropierea ta de celălalt.

Gândeşte-te la acest parcurs de cunoaştere ca la o călătorie de-o viaţă care îţi aduce sufletul mereu mai aproape de soţul sau soţia ta.

  • Îi cunoşti dorinţele şi visurile cele mai măreţe?
  • Înţelegi pe deplin modul cum îi place să iubească şi să fie iubit?
  • Ştii care sunt cele mai îngrozitoare frici ale partenerului tău de viaţă şi de ce se frământă cu ele?

Unele probleme cu care te confrunţi în relaţia cu soţul sau soţia ta sunt cauzate, pur şi simplu, de faptul că nu îl/o înţelegi.

Există o seamă de motive pentru preferinţele şi gusturile soţului sau soţiei tale. Fiecare nuanţă a caracterului lui/ei are în spate o poveste. Fiecare element din cine este el/ea, cum gândeşte şi cum se poartă este învăluit într-un set de principii de viaţă, care adesea au înţeles numai pentru el/ea. Dar merită tot efortul să-ţi faci timp sa înţelegi de ce soţul sau soţia ta este aşa cum este.

Dacă tânjeşti după nivelul de intimitate pe care l-aţi avut odată, una dintre căile cele mai eficiente de a-i descătuşa inima partenerului tău de viaţă este să-ţi iei angajamentul de a-l cunoaştă. Studiază-l.

Pune întrebări. Dragostea preia iniţiativa unei conversaţii. Dacă vrei ca partenerul tău să se deschidă faţă de tine, trebuie să ştie că dorinţa ta de a-l înţelege este sinceră şi autentică.

Ascultă. Scopul pentru care urmăreşti să-ţi înţelegi partenerul este ca să-l poţi asculta, nu ca să-i poţi spune mai bine ce gândeşti tu.

Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea discernământ. Lucruri precum trecutul familial şi diverse experienţe de viaţă te pot împiedica să cunoşti inima şi motivaţiile soţului sau soţiei tale, dar Dumnezeu este Cel care dă înţelepciunea.

Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte; prin ştiinţă se umplu cămările ei de toate bunătăţile de preţ şi plăcute” (Proverbe 24:3-4). În adâncurile sufleteşti ale soţului sau soţiei tale sălăşluiesc o frumuseţe şi o valoare care, pe măsură ce le descoperi, te vor uimi tot mai mult. Pătrunde-i misterul cu entuziasm şi nerăbdare. Doreşte-ţi să cunoşti acestă persoană mai bine decât o cunoşti acum. Fă din el/ea domeniul tău de studiu, şi-ţi vei umple casa cu bogăţii pe care numai dragostea le cunoaşte.

Provocarea 18:

Pregăteşte o cină specială acasă numai pentru voi doi. În acest timp, urmăreşte să-ţi cunoşti mai bine partenerul tău de viaţă; poate sunt domenii despre care aţi vorbit foarte rar. Hotărăşte-te în inima ta să faci din această seară un eveniment plăcut pentru tine şi soţul sau soţia ta.

 

Această provocare are şi o anexă cu 20 de întrebări pentru soţul sau soţia ta

Sunt 20 de întrebări ca să afli mai multe despre inima soţului sau a soţiei tale. Cultivă o atmosferă degajată şi focalizaţi-vă pe aspectele pozitive. Ascultă mai mult şi vorbeşte mai puţin.

1) În plan personal

  • Care este cea mai mare speranţă a ta sau cel mai măreţ vis?
  • Ce îţi place cel mai mult la viaţa ta acum? Ce nu îţi place la viaţa ta de acum?
  • Care ar fi slujba ta de vis, dacă ai putea s-o practici şi să fii plătit pentru ea?
  • Care sunt lucrurile pe care ţi le-ai dorit dintotdeauna să le faci, dar înca n-ai avut ocazia?
  • Care ar fi trei lucruri pe care ţi-ar plăcea să le faci până anul viitor?
  • Alături de cine te simţi cel mai în largul tău? De ce?
  • Dacă ai putea lua prânzul cu oricine de pe lumea asta, pe cine ai alege şi de ce?
  • Când te-ai simţit ultima dată plin(ă) de bucurie?
  • Dacă ar fi să dăruieşti cuiva un milion de dolari, cu i-ai dărui?

2) În plan conjugal

  • Spune-mi trei lucruri pe care le fac şi pe care tu le apreciezi foarte mult.
  • Spune-mi trei lucruri pe care le fac şi care pe tine te enervează la culme.
  • Care au fost acţiunile mele de pânî acum care te-au făcut să te simţi iubit(ă)?
  • Care sunt faptele mele care te fac să te simţi neapreciat(ă)?
  • Arată-mi trei aspecte în care ai vrea să mă schimb.
  • Care dintre următoarele lucruri te-ar face cel mai mult să te simţi iubit(ă)?

Să-ţi mângâi corpul şi să-ţi fac masaj timp de o oră.
– Să vorbeşti o ora întreagă despre subiectul tău preferat.
– Să primesti ajutor la treburile casei într-o după-amiază.
– Să primeşti un cadou deosebit.
– Sa fii încurajat(ă) şi să auzi cât de apreciat(ă) eşti.

  • Daca ar fi să poţi şterge o faptă ca şi cum nu s-ar fi întamplat niciodată, care ar fi aceea?
  • În plan conjugal, care este următoarea decizie majoră pe care consideri că Dumnezeu ar vrea să o luăm împreună?
  • Cum îţi doreşti să fie viaţa ta peste cinci ani de acum înainte?
  • Ce cuvinte ţi-ar plăcea să auzi mai des din gura mea?

Încurajeaza şi ascultă cu aţentie. Nu lăsa această discuţie să se transforme într-o ceartă sau într-un timp în care să arunci acuzaţii şi critici la adresa celuilalt. Dedică acest timp partenerului tău şi lasă-l să se exprime.

 

Sursa foto

0 Comments