Săptămâna 20
Isus a venit să te “caute şi să te mântuiască” (Luca 19:10). Toate lucrurile pe care le-ai ratat şi n-ai reuşit nicicum să le faci, fiecare minut pe care l-ai irosit încercând să repari lucrurile în felul tău – toate acestea pot fi iertate şi “îndreptate” încredinţându-ţi viaţa în mâinile Celui care ţi-a dat-o.
Poate că nu ţi-ai mai încredinţat niciodată viaţa în mâna Lui. Dacă este aşa, atunci astăzi este ziua ta. “Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2).
Poate că ţi-ai încredintat cu mulţi ani în urmă, dar te-ai îndepărtat de rădăcinile tale spirituale. În acest caz, “pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” (Faptele Apostolilor 3:19).
Cu toţii am păcătuit, însă, prin moartea lui Isus pe cruce, El a invalidat din start idea că nu eşti iubit sau că eşti devalorizat. Dacă te simţi câteodată în acest fel, înseamnă că nu priveşti înspre Crucea lui Hristos. Acolo, El ţi-a arătat dragostea Lui faţă de tine.
O astfel de dragoste nu poate fi înţeleasă pe deplin, nici nu poate fi câştigată, dar trebuie acceptată. Iar atunci când ai acceptat să iubeşti că această viaţă nouă şi dragostea lui Dumnezeu îţi aparţin, eşti liber să iubeşti cu o dragoste de care înainte n-ai fost în stare.
El a fost gata să te iubească şi atunci când nu meritai, chiar şi atunci când nu răspundeai în nici un fel dragostei Sale. El ţi-a văzut foarte limpede toate defectele şi imperfecţiunile şi, totuşi, a ales să te iubească. În dragostea Lui, El a făcut cel mai mare sacrificiu posibil ca să-ţi împlinească cea mai mare nevoie a ta.
Acum îţi poţi iubi partenerul de viaţă cu o asemenea dragoste. Poţi să iubeşti şi atunci cand dragostea nu îţi este împărtăşită. Poţi să vezi toate defectele şi imperfecţiunile soţului sau soţiei tale şi totuşi să alegi sa îl/o iubeşti. Şi, deşi nu-i poţi împlini nevoile aşa cum poate Dumnezeu, tu poţi fi o unealtă prin care El să împlinească nevoile soţului sau soţiei tale. Astfel, partenerul tău poate să umble în plinătatea şi binecuvântarea dragostei tale. Acum şi până ce moartea vă va despărţi.
Adevărata dragoste se găseşte numai în Hristos. Iar acum, odată ce ai primit darul Lui de viaţă nouă prin acceptarea mortţi Sale în locul tău şi iertarea Lui pentru păcatele tale, eşti, în sfârşit, pregătit să înfrunţi provocarea.
Provocarea 20:
Îndrăzneşte să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt. Îndrăzneşte să te încrezi în Isus Hristos pentru mântuirea ta. Îndrăzneşte să te rogi: “Doamne Isuse, sunt un păcătos. Dar Tu Ţi-ai arătat dragostea faţă de mine murind pentru iertarea păcatelor mele, şi Ţi-ai arătat puterea de a mă salva de la moarte prin faptul că ai înviat. Doamne, schimbă-mi inima şi mântuieşte-mă prin harul Tău.”
Sursa foto